Timiș: Tânără găsită moartă în casă, după ce și-a provocat avortul sau a născut neasistată

Timiș: Tânără găsită moartă în casă, după ce și-a provocat avortul sau a născut neasistată
O tânără de 32 de ani, mamă a trei copii, a fost găsită moartă în casă, la sfârșitul săptămânii trecute, după ce fie și-a provocat avortul, cu câteva săptămâni înainte de termen, fie a născut neasistată și a murit din cauza hemoragiei puternice.
Publicat: 15/02/2012, 09:47
Actualizat: 24/07/2012, 01:10

O tânără de 32 de ani, mamă a trei copii, a fost găsită moartă în casă, la sfârșitul săptămânii trecute, după ce fie și-a provocat avortul, cu câteva săptămâni înainte de termen, fie a născut neasistată și a murit din cauza hemoragiei puternice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Nimeni nu știa că tânăra era gravidă. Cumnata sa, care locuiește în apropierea tinerei, a fost sunată de cineva care gemea și o implora să vină urgent. “Am găsit-o într-o baltă de sânge”, a spus femeia, care a anunțat imediat Ambulanța.

Ionela Iova, asistentă la Ambulanța Timiș, a declarat, luni, că, deoarece s-a constatat că femeia născuse, a fost anunțată Poliția. Agentul șef adjunct Daniel Belciug, de la Poliția Secaș, a declarat, luni, că incidentul s-a petrecut sâmbătă seara, când polițiștii au fost solicitați la un deces.

"Am găsit o tânără de 32 de ani decedată, iar în urma cercetărilor am găsit și fătul”, a declarat Belciug.

Fătul, o fetiță, a fost găsit mort, învelitîntr-o pătură, în aceeași încăpere cu femeia.Femeia avea trei copii minori, care erau cu ea în casă în momentul în care aceasta a murit.

Medicii încearcă să stabilească ce s-a întâmplat și iau în calcul în primul rând posibilitatea ca femeia să fi încercat să-și provoace avortul, însă nu exclud nici varianta unei nașteri neasistate, înainte de termen. (Mediafax)

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
LIVE TEXT Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Au votat peste două milioane...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Regele Charles, shimbări în Casa Regală. Prima vizată, Camilla
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?